Cititorule, am cautat indelung calea catre aceasta culegere a scurtelor nuvele scrise de mine in ultimii cativa ani. Am stat de multe ori in cumpana daca acest volum trebuie sau nu sa prinda viata, asa cum am stat deseori in fata paginii albe, incercand sa-mi ordonez cat mai clar ideile unei noi nuvele.
Unele scrieri sunt pur si simplu fictiune, altele sunt inspirate din istorie, iar cateva au un sambure de adevar, anumite fapte si oameni primind culoare in aceste pagini. Am crezut cu adevarat ca povestea lor, de cele mai multe ori nestiuta, trebuie spusa pentru a fi cunoscuta.
Nu exista un anumit tipar al acestor nuvele, le-am scris asa cum mi s-au nascut in minte, simplu, dintr-o data. Am schimbat deseori firul narativ, chiar si finalul unora, insa le-am păstrat ideea initiala.
Trebuie sa marturisesc ca sursele de inspiratie sunt multe: diferite filme, carti de istorie, romane, amintiri personale si chiar povestiri adevarate transmise prin viu grai. Am cautat sa extrag din fiecare acel sambure de viata adevarata si sa-l transpun personajelor din carte. Poate ca am reusit.
Ionut Gabriel Ghionea. Nuvele scrise in perioada 2007 - 2011