Modelare si animatie cu Movie3D 4
Modelare si animatie cu Movie3D 4
Lansată la sfârşitul anului trecut, versiunea a patra a programului Movie3D este cel mai nou membru a suitei de aplicaţii software privind procesarea video, modelarea şi animarea 3D, oferită de compania germană AIST MediaLab.
Deşi se află încă departe de performanţele unor programe renumite precum 3D Studio Max, Lightwave sau Maya, soluţia Movie3D este inovativă şi eficientă, de nivel semiprofesional, permiţând modelarea, proiectarea şi animarea 3D a obiectelor în spaţiu. Movie3D dispune de o paletă largă de opţiuni care sprijină utilizatorul în reprezentarea obiectelor şi animarea scenelor, prin folosirea de tehnici avansate de creare a primitivelor, luminilor, camerelor, sistemelor de particule etc.
Interfaţa programului în care se remarcă o singură vedere activă, diferă în mod semnificativ de cea cu patru vederi simultane din 3D Studio Max. Totuşi, Movie3D are posibilitatea de a afişa succesiv şi celelalte vederi, absolut necesare pentru modelarea obiectelor.
Un aspect interesant legat de interfaţă, foarte rar întâlnit în programele de grafică este posibilitatea selectării aspectului acesteia (skin), din câteva tipuri predefinite.
Modelarea 3D este punctul forte al programului, fiind implementate două tehnici diferite: modelarea prin subdiviziunea suprefeţelor şi modelarea NURBS. Ambele tipuri de modelare sunt cunoscute şi incluse în majoritatea programelor de grafică 3D profesionale. Subdiviziunea suprafeţelor este perfect integrată în această a patra versiune, nu există opţiuni inutile, toate obiectele generate fiind complet parametrizabile. Tehnica operaţiilor booleane nu putea să lipsească, având un rol foarte important pentru crearea suprefeţelor complexe şi a intersecţiilor de obiecte. Modelarea NURBS este, de asemenea, eficace, fiind mai puternică decât cea clasică, prezentată anterior şi stă la baza celor mai complicate obiecte generabile cu Movie3D. Din păcate, nu a fost implementat un sistem de gestiune inteligentă a modificărilor unui obiect, pentru a putea reveni asupra unei forme, în cazul în care se constată că aceasta nu corespunde (facilitate întâlnită şi des utilizată în 3D Studio Max).
Obiectele sunt create analitic, pe baza unor ecuaţii matematice complexe, metoda necesitând puţină memorie, ceea ce conduce la o uşoară manipulare în scenă şi afişare în timp real.
Sistemul de particule implementat este unul destul de simplu şi permite plasarea acestor particule direct pe o suprafaţă sau un obiect, obţinând deja clasicele efecte de ceaţă, fum, foc, câmp de stele, nori etc.
Şi cu animaţia, Movie3D se descurcă foarte bine, utilizatorii pot anima obiectele deplasându-le prin scenă în poziţii diverse, la momente diferite de timp sau prin modificarea parametrilor acestora pe parcursul animaţiei. Evident, programul permite şi animaţii complexe în care obiectele se deformează şi/sau deplasează în funcţie de anumiţi parametri, de viteza de mişcare sau poziţie.
Un punct incredibil de slab al programului este gestiunea materialelor pentru obiecte. Realizată într-un mod cât se poate de neintuitiv, pe stilul drag&drop, modul de mapare a materialelor pe suprafeţe este salvat, oarecum graţie motorului de renderizare în timp real (Ray Tracing).
În concluzie, Movie3D este ideal pentru grafică Web, animaţii 3D simple, design de produs, aplicaţii în arhitectură, crearea de modele pentru inserare în fişiere video şi efecte speciale.
Movie3D dispune de tehnologii inovative, folosite inteligent, permite manipularea directă a obiectelor, cu animaţiile aferente, dar are câteva lipsuri, care îl îndepărtează de sfera aplicaţiilor 3D profesionale consacrate.
Movie3D se prezintă în trei versiuni: completă, de evaluare pentru 30 de zile şi gratuită, dar diferenţele între ele sunt minore. Evident, recomandăm versiunea completă, mai ales că preţul acestui program este de numai 200$.